Viviane Reding: CE consideră că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen

Viviane Reding: CE consideră că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen
Publicat: 10/12/2013, 17:32
Actualizat: 29/03/2019, 11:19

Comisia Europeană consideră că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spațiul Schengen, dar decizia aparține statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă vicepreședintele CE Viviane Reding, comisar european pentru Justiție, Drepturi fundamentale și Cetățenie.

Viviane Reding a făcut aceste declarații într-un interviu acordat ziarului iranian Tehran Times. Tema principală a interviului a fost „libertatea presei – o necesitate pentru democrații”, însă Reding a făcut o scurtă referire și la extinderea Spațiului de liberă circulație Schengen.

„În privința Spațiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparține statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât și România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen”, a spus comisarul UE.

În ceea ce privește libertatea presei, comisarul UE pentru Justiție, Drepturi fundamentale și Cetățenie a subliniat că toate statele democratice au nevoie de o presă liberă, explicând că instituțiile media reprezintă o necesitate pentru toate statele membre UE.

Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) va reveni asupra subiectului aderării României și Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiții favorabile, a anunțat săptămâna trecută Președinția lituaniană a Consiliului Uniunii Europene.

România și Bulgaria au prezentat la Consiliul JAI a declarație politică în care își exprimă dezamăgirea față de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen și susțin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare. România și Bulgaria își exprimă „dezamăgirea față de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea la Spațiul Schengen la acest moment și au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toate statele membre și stipulat în mod repetat în Concluzii ale Consiliului UE și ale Consiliului European, precum și în rezoluțiile Parlamentului European pe acest subiect”, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe.

Surse din cadrul Președinției lituaniene a UE au declarat săptămâna trecută că „oficiali din România și Bulgaria au avut consultări cu state membre care în mod tradițional s-au opus aderării în trecut”. La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la București a precizat că poziția Olandei față de aderarea celor două țări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp. „Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește poziția Olandei”, a comunicat misiunea diplomatică, reamintind că Guvernul de la Haga „va aștepta raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare înainte de a-și stabili, în strânsă cooperare cu alte state membre, poziția privind aderarea (României și Bulgariei) la Schengen”. Raportul MCV urmează să fie publicat în ianuarie 2014.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal